Nu! Chiar nu-mi pasă.
Nu-mi pasă de societatea voastră perfectă. Nu-mi pasă de regulile stricte și ipocrite.
Nu-mi pasă de standardele utopice, de 90-60-90 și 1,80m. Deloc.
Nu-mi pasă nici
de cariera pe care „trebuie” să mi-o construiesc, de nunta pe care „trebuie” să
o am, de împrumutul pe care „trebuie să îl fac” și de „părerile de care trebuie să țin cont”. Deloc. De fapt, nu-mi pasă
de nimic din ce ”se așteaptă„ de la mine. Și cel mai puțin îmi pasă de
„standardele” în care trebuie să ne încadrăm, că altfel „nu dă bine”.
Dar îmi
pasă de viață. Și îmi pasă de mine. Îmi pasă de fericirea mea, îmi pasă de noi
și de lumea minunată care ne așteaptă dincolo de preconcepții, de magia pe care
o descoperi când începi să „dezamăgești prin nepăsarea ta”. Îmi pasă de
culorile răsăritului, de cântecul cucului și de ceața apusului. Îmi pasă de
zâmbetul lui, de sclipirea din ochii mei și de farmecul vieții, când ne amintim
să ne bucurăm de ea. Îmi pasă de fericirea lor, de oamenii mei dragi, de
sufletele calde și de momentele unice împreună. Îmi pasă de sufletul meu. Și
atât.
