Un gând îmi ciocăne puternic la uşa neuronilor...Mă gândesc să te desenez în nisip.
Să fii efemer,să dispari la orice rafală de vânt, şi să te pot reface mereu, "mai perfect" decât iniţial.
Spune-mi, la primul uragan o să dispari?
Prima ploaie o să ne transforme într-o mâzgă uniformă şi ireconoscibilă?
Când apa se va evapora, o să rămâi doar o masă diformă, o amintire vagă a ceea ce ai  fost cândva, iubitul meu de praf?