Iei sau nu iei bacu', semintele acelasi gust are.

Acum ceva timp am participat la un concurs  de eseuri, pe o tema cel putin atractiva...agramatizarea limbii romane. Si tinand cont ca "opinia" mea a fost apreciata, m-am gandit sa o impartasesc si internautilor, daca intereseaza pe cineva.

Dacă limba  română ar fi fost „vie”, probabil că murea de multă vreme şi se zvârcolea în mormânt, datorită „transformărilor” create de incultura indivizilor.

Fie că „îngheaţă de frig” sau „urcă sus”, adolescenţii, şi nu numai, au renunţat la a respecta regulile gramaticale ale limbii române, şi „repetă din nou” aceleaşi greşeli : „nimica” nu este mai plăcut și mai interesant decât „Viaţa care o au în cartier” cu toate că Acuzativul nu este de acord (pe care). Fie că „vroiau” sau „voiau” să îi arate „prinţesei” cât de mult o iubesc, sau doar să dea dovadă de „romantism”, masculii feroce ai generaţiei îşi dezvăluie pasiunile scriind poezii şi sacrificând nemilos limba română : „Eşti frumoasă ca o stele / Tu mi-ai rupt inima-n doi / Toate inimile mele / Bate pentru tu și noi.”

Un alt mod prin care limba română este pervertită îl reprezintă „englezismele”, faptul că politicienii noştri ţin un „speech” pe care  doar profesorul de literatură sau de limbi clasice  îl mai numeşte „discurs”, că ieşim în cluburi să „have fun” şi copiii se joacă „gamesuri”  în curtea şcolii facilitează deteriorarea limbii  române. Comunicarea directă a aterizat pe un loc secundar în viaţa şi percepţia tinerilor, aceştia fiind axaţi pe discuţii prin intermediul facebookului sau prin sms, în care deseori uită că limba română se foloseşte pe baza unor reguli, şi că expresii ca şi „cf? / bn,u? / eşti supi? / nu, sunt obo. / ok, mă duk la şc vb. după, pupix.” nu reprezintă o formă de comunicare în limba română.

Vechiul dascăl a devenit „prof” , notele nu se mai iau, ci se dau „Iar mi-a dat ăla un doi”, indirect sugerându-se că e vina profesorului că l-a notat cu acea notă,  şi nu a elevului care nu şi-a învăţat lecţia. Eminescu a fost un „shukar” pe vremea lui, deoarece  scria despre stele și „visurile” sale. Caragiale e  „ăla care făcea mişto de politicieni”, Bacovia e „emo” și Creangă e „absurd cu poveştile lui din copilărie din 1900 toamna”.

Probabil că noi vom fi cei mai ciudaţi bunici! Oare peste 20 de ani vom mai avea ce să le arătăm nepoţilor noştri  ? Ei nu vor mai simți emoțiile pe care le-am încercat noi când bunica ne punea în mână scrisorile primite de la tataie, ci în cel mai bun caz vor citi e-mailuri cu greșeli gramaticale. Nu ne vor mai trezi nostalgii însemnările de pe marginea  cărților, citatele din Eliade sau Drumeș, iubirea va avea o altă definiție, scrisă fără cratime şi diacritice, într-o „limbă” pe care,  dacă ar fi auzit-o Diaconul Coresi, ar fi simțit că munca sa a fost uitată şi  că tot efortul  său a fost inutil.

O altă schimbare majoră o reprezintă locul scriitorului în societate. Stilul anticalofil azi  este un trend, cu cât scrii mai vulgar și „de cartier” cu atât  cresc șansele de a “vinde”, puțini mai scriu din plăcere și din amorul artei,  poezia de ghetou este “în floare”, muzele nu mai poartă rochii lungi și pantofi de cleștar, ci pantaloni scurți și bluzițe „de criză”(cât mai puțin material, economia este în regres).

Pronumele se “reinventează”, ”tu” a devenit ”bă/mă” , ”acela/aceea” în limbajul comun s-au transformat în ”ăla/aia” și chiar prenumele a pierdut teren, fiind substituit de ”fă/tu”. Respectul manifestat față de interlocutor reiese și din formele de adresare, iar faptul că alegem să înlocuim un element care îi dă identitate persoanei (numele propriu) cu ”denumiri” inexistente din punct de vedere gramatical, dovedește că nu doar limba română suferă, ci și atitudinea față de cei din jur.

Semidoctul de astăzi se vrea a fi filosoful de mâine, tânărul care nu știe să conjuge corect verbul ”a crea” sau care nu cunoaşte  sensul cuvântului ”aculturație” se visează un mic  Cicero și se crede cu mult deasupra altor intelectuali adevărați, care aleg să își conserve cunoștințele și potențialul, fără să le etaleze în fața unei societăți aflate într-un galopant  declin cultural.

Familiile aleg să își trimită mezinii la grădinițe cu program în limba engleză, cu scopul de a le ”asigura șansa să plece dincolo, să poată avea un viitor”. Dar România ce viitor va mai avea, în ritmul acesta? Vom emigra cu toții în căutarea unei vieți mai bune, sau vom rămâne, măcar din recunoștință pentru tot sângele vărsat ca România sa devină independentă? Limba română va dispărea, absorbită de o limbă internațională, vom traduce ”Țiganiada” în engleză, pretinzând că nu am avut niciodată identitate națională? Vom călca peste eforturile depuse ca toți românii să aibă aceeași patrie, aceeași limbă, moștenită de la aceeași strămoși ? Vom uita cu desăvârşire de Şcoala Ardeleană,de Gh. Şincai, de Maiorescu şi de Eminescu, de Badea Cârţan şi de Blaga?  Odată cu devalorizarea limbii române şi cu deculturalizarea societăţii efectele vor fi nocive și ireversibile asupra întregii națiuni. Să ne oprim pentru o clipă şi să medităm profund la cuvintele lui M. Kogălniceanu : „poporul român se întinde până acolo unde se întinde limba sa.”