. . .

Ai observat ce goale sunt parcurile dupa ploaie?
Adevarate cavouri ale melancoliei.
Se spala de dureri, de vise inmiresmate cu arome de primavara, raman doar iubirile ce se zbat inutil sa se inalte, uitand ca au aripi de lemn imbibate de lacrimi.

Război mort

Pentru ce ne luptăm?
Pentru ce ne MAI luptăm?
Ei s-au bătut pentru libertate,
pentru viaţă,
pentru noi.
Noi ne batem pentru bani,
putere,
avere,
NIMIC.
Noi ne luptam pentru şi prin violenţă,
atacăm moartea cu moarte,
ucidem valori.
Bem sânge dulce şi respirăm iluzii distruse,
ne alimentăm cu minciuni şi râcă,
înotam cu rechini cu zâmbetul pe buze.
Luptăm cu viața, vrem s-o învingem, ne duelăm cu moartea... Oare care pică primul?

Un gând îmi ciocăne puternic la uşa neuronilor...Mă gândesc să te desenez în nisip.
Să fii efemer,să dispari la orice rafală de vânt, şi să te pot reface mereu, "mai perfect" decât iniţial.
Spune-mi, la primul uragan o să dispari?
Prima ploaie o să ne transforme într-o mâzgă uniformă şi ireconoscibilă?
Când apa se va evapora, o să rămâi doar o masă diformă, o amintire vagă a ceea ce ai  fost cândva, iubitul meu de praf?

Genele ți se dezlipesc ușor...
A fost o noapte lungă.Capul ți-e cu 5 kg. mai greu și ultima gură de whiskey incă te mai gâdilă pe gât.
Ai înecat-o în alcool, pe la două dimineața i-ai pierdut chipul în a doua sticlă.
Știai că nu o să dureze...Dar pentru o noapte,
ura a murit și iubirea înoată vie prin amintirile tale,
având părul negru și ochi albaștri.
Uneori, demonii sunt frumoși, încât ai rămâne in Iad, amețit de aburii alcoolului.

Toti se iubeau prin mansarde. Eliade suferea in ea,si imbatat de magia opiului se iubea frenetic cu ilealul oriental.
Nu mai visam idile in parcuri, tanjim dupa iubiri in mansarde, intre pereti nelinistiti, in bataia ploii cand lumanarea isi canta propriul priveghi.

Mi-e frică. Habar n-am de ce, dar îmi e al naibii de frică.
Mi-e groază să deschid ochii, dacă o să dispară totul ? Sau dacă totul e real ? Mai adevărat decât pot eu să suport...
Vreau să dorm și să mă trezesc la vară...da.mă deprimă primăvara, every fucking time.Tocmai pentru că natura renaște... Dar nouă de ce nu ni se dă șansa să renastem ? Vreau să fiu o primăvară, să îmi iasă ghiocei din nas, să îmi plouă din ochii și să apună soarele după tâmpla mea.

Cred ca jumatate din muschii corpului meu m-ar uri, daca ar putea. Si toate firele tale de par. Si toate lacrimile pe care le-ai risipit.
Sti, eu pe tine nu te-as uri niciodata. Nu meriti domne',nici sa ma scurg prin venele-ti seci, cu toate ca ma obligi sa-ti colind gandurile toata ziua.
Eu te-am expulzat definitiv, ce-ai zice sa-mi dai drumul si sa treci mai departe?
Nu vreau sa ma iubesti. Uraste-ma, daca te face sa te simti mai bine, dar coboara-ma de pe piedestal.
Nu sunt sfanta, imi amintesc cum ma sarutai, pios...ca pe-o icoana. Sunt doar Maria, nu Fecioara Maria. Dragule, priveste mai adanc in ochii-mi verzi, sa-ti dispara iluziile divine.

As scrie...

As scrie pentru tine, dar n-am nimic sa-ti spun.
As scrie pentru altii daca as avea ce.
As scrie pentru mine, dar asta am facut mereu.
Si atunci, pentru cine sa mai scriu?

Te-ai uitat in ochii mei si mi-ai spus " Ai un fulg pe geana. Din nou. Tie mereu ti se aseaza fulgii pe ochi. De aia nu vezi niciodata adevarul ? Da, cred si eu ca vezi totul frumos cand ai fulgi pe gene."
Da, poate am fulgi pe ochi. Am un strat moale de zapada ce mi s-a asternut in suflet, ma protejeaza.
Mi-amintesc cum stateai pe balcon, te pierdeai privind spre orizont, trageai din tigara aia la fel de insetat cum as fi fumat eu viata din tine.
"De as avea un aparat acum."
Nu dragul meu, niciun aparat n-ar fi putut surprinde momentul ala, fiindca niciun aparat nu are gene, sa se astearna fulgii pe ei.

Si acum ma intreb...pentru cine am scris ?

Scrie-mi un roman in care mor. Vreau sa ma faci muza ta, sa te-ndragostesti de mine si sa ma omori cu cruzime. Oare si pe tine te doare cand moare personajul tau? Ma simt Phoenix, dupa cate povesti m-au ucis si cate vieti noi am primit la fiecare carte citita. Vreau sa moara cineva alaturi de mine, inchide-ma in carte, fa-ma rea, si lasa cititorul sa imi planga existenta.

Tot ce vad in jur sunt oameni fericiti radiand iubire, ce par ca si-au gasit marea dragoste.
Sau macar traiesc o iluzie draguta.

De ce si incotro atata graba ?

Nu vreau sa-mi gasesc marea iubire la 17 ani,merci. 

Nu vreau sa alerg dupa "dragostea adevarata" de parca as muri maine. 

Dar totusi, macar stim ce-i aia ?

Pentru tine ce e ? Tu ti-ai gasit "marea dragoste"? 

Ei bine, eu vreau sa sufar. Vreau sa ma doara. Vreau sa fac acum greseli, cu consecinte usoare, nu mai incolo, pentru toata viata.

Dar totusi, nu am de gand sa fug.

Colaj

Ai fum-n ochii si scrum in par. Tigara aia te-a absorbit cu totul, vad in tine tutunul cu gust rau, acelasi de acum cativa ani.

Sti...nu te iubesc. Nici macar nu te plac. Existi sau o sa te creez eu ?

Imi simt sufletul ca o scrumiera, in care am stins toate necazurile. Spre deosebire de tine, eu am de gand sa cresc flori intr-o scrumiera. 

Numeste-ma excentrica, dar sunt un colaj de ciudatenii.

E intuneric aici. Si frig. Si gheata.
Cred ca i-a inghetat si constiinta. E greu sa locuiesti intr-un om rece.
Oare inima mai bate ? Nu se mai aude...poate a  adormit si ea, plictisita de delasare.
Si gandurile l-au parasit. A incetat chiar si sa mai gandeasca ?
Ma simt singur aici inauntru . Totusi, parca e o noua lume. Parca e o noua gazda .
Prin ochii sai nu vad decat statui vii, alergand spre nicaieri, cum obisnuia si el sa faca.