Ha!

Stii durerea aia ?

Cand toate lucrurile bune pe care ti le doresti, li se intampla altora? Cand doar pentru o zi, ti se aliniaza planetele, ca apoi sa constati ca totul a fost ATUNCI, si acum nimic nu mai merge? Agonia pe care o simti fiind atat de aproape, dar cand totusi ti-e interzis ? Cand optiunile nu exista, daca o faci, inevitabil va iesi rau, daca nu o faci, va continua sa fie asa?

Cand iti vezi visele traite de altii ? Cand vezi zilele cum zboara pe langa tine ? Cand stii ca poti si vrei sa faci, dar o prostie negandita te constrange?

Cand fiecare fulg e un gram de sare aruncat pe rana, si fiecare raza de soare un nou cutit ?

Cand nu mai depinde de tine?
Nu stii? Ha, nici eu. Mereu depinde de tine. Moartea va fi mereu o optiune.

Acelasi drum

Cand mergi mereu pe acelasi drum, devine o parte din tine. Priveam azi pe geamul trenului vechi, aceeasi priveliste  de 4 ani incoace : Bucegii, de data asta in nori, Masivul Postavaru, cu mai putina zapada decat ne place, si nelipsitul camp.
Trenul musteste de oameni, fete cunoscute dar totusi straine, si dincolo de geam totul pare pustiu, linistit.
Pe ruta asta am trait cele mai intense sentimente. In drum spre casa, am scris mesaje lacrimogene, declaratii sincere si minciuni de convenienta. De-a-lungul timpului, in cele 50 de minute de drum, m-am contopit cu multe romane, am ras de una singura de poznele lui Mircea, am visat cu ochii deschisi si m-am lasat purtata departe de muzica, mereu alta.