duminică, 11 octombrie 2015

Nu maturati frunzele!

Lăsaţi-le să ne cânte sub călcâie, să plângă în bătaia vântului şi la loviturile ploii!

Lăsaţi-le să creeze covorul tomnatic care ne e atât de drag!

Lăsaţi-le pe pământ, să ne-npiedicăm de ele, când umblăm cu ochii spre cer şi coroane goale!

Lăsaţi-le să fie aşternut pentru castanele căzute şi plapumă pentru asfaltul rece!

Lăsaţi-le să fie.

luni, 20 iulie 2015

3 zile, 100km, Munții Brețcului si povești de minisilvicultori

Pentru succes garantat se iau o mână de minisilvicultori entuziasmați, un cunoscător al florei, o ploaie zdravană, noroi cât la Electric Castle, un traseu cât o zi de post și niște pante „de neam prost”.
Ziua  1 : Covasna – Palfei – Poiana lui Iacob – Zârna – La Butuci – Poarta Vânturilor – Vârful Lăcauți
Tura s-a anunțat promițătoare incă din prima treime în care am avut parte de mai mult noroi decât ne puteam dori. Dacă regretam că am ratat Electric Castle, acum putem spune că am trăit experiența mocirlei într-o altă variantă, fară cizme de cauciuc și Parol Stelar pe fundal, dar cu bocanci uzi și lătrat din belșug.
Tracțiunea 4x4 sau varianta „cățărat in 4 labe” s-a dovedit salvatoare înainte de Palfei, unde am înnotat printre crengi și trunchiuri de arbori căzuți, pe o pantă numai bună de săniuș. Dar fericirea de a ne vedea in poiană nu a avut viață lungă…


În față ne aștepta  Zânga, alias „panta prostului”, „urcuș de-a-n boulea” , sau alte apelative sugestive, provocare pe care am acceptat-o  după ce am decis că ruta ocolitoare nu era o opțiune. Secretul succesului pe Zânga a fost motorul in 2 timpi, mod in care am urcat cu toții : 10m – huh – huh  - 10m – huh – huh – Mai e mult!? - Huh – murim – huh.
„La butuci” deja eram „pe butuci”, dar ne-a revenit zâmbetul cand cina ne-a ieșit in cale : Piciorul caprioarei și gălbiori peste tot! Evident că desertul care ne aștepta in tufe s-a mâncat pe loc, trupa noastră transformându-se intr-o turmă de oi la păscut de fragi si afine. Dar nu, nu regretăm și nu recunoaștem nimic!
Ultima porțiune a fost plimbarea zilei, cu admirat de molidișuri și identificat de plante, inginerii în ale reparațiilor de bocanci, un apus de vis și o doză zdravănă de adrenalină : cocoț la liber pe antena de 33m de pe vârful Lăcăuți. Ne-a plăcut, mai facem!


Ziua 2 : Vârful Lăcauți – Golgota – Chiișoara – Olveș – Beceg – Drumul Comandăului
Cum zice E.M.I.L, dimineața aerul curat ne-a cam spart fața... Totuși, oboseala ni se citea cu greu datorită zâmbetului care ne înghețase pe buze, odată cu care ne congelasem și noi! Mulțumită frigului care ne gonea am coborât cu spor Golgota (pantă care-și merită din plin numele!), dar nu fără să ne indopăm din nou cu „căpșunica mai mică”, cum au fost porecliți fragii.
Pentru mine ziua de Sâmbată  a continuat cu o tură de pedalat până la Șinca Nouă și o a 2a doză de adrenalină : tiroliană la apus, de pe Viaductul Podu' Ilii (Big up CPNT) !
Ziua 3 : Șinca Nouă - Zărnești
Duminica a început cu un răsărit în hamac și o plimbare prin roua rece, care a distrus orice urmă de oboseală. Drumul înapoi Șinca – Zărnești mi-a oferit toate motivele să continui să pedalez singură : ocazia de a mă răcori intr-un pârâu, libertatatea de a mă transforma într-un mic Martinel la fiecare tufă de zmeură de pe traseu și o porție considerabilă de corcodușe, amintindu-mi că voi fi mereu copil.


3 zile, 100km, 2 munți, febră și la mușchii pe care nu știam că-i am...dar  nenumărate zâmbete, peisaje  și momente de povestit nepoților!

joi, 11 decembrie 2014

Soultrans

Oameni vin, oameni trec.
Cred că sufletul meu e ca un tren, asemenea trenului regal, redus la scară personală: urcă cine îndeplineşte condiţiile, călătorim împreună o bucată de drum, dar pe traseul lung rămân cei ce se acomodează cu cicatricele şi geamurile crăpate.
Vagonul meu seamănă cu un magazin suprarealist de jucării , un magazin de prezentare Noriel pictat de Dali în timp ce-şi mângâia mustaţa: plutesc oamenii în el, unii zâmbesc, mă ţin de mâna şi mă sărută pe frunte: sunt cei cu care am călătorit până acum, şi nu vor coborî înainte de depou; alţii aleargă haotic pe tavan, asemenea unor păpuşi mecanice cu cheiţele răsucite la infinit: ei sunt cei cu care am mers o porţiune de drum, chipurile li se schimbă mereu şi se pierd printre staţii, nu ajungem niciodată nicăieri împreună; câţiva se plimbă agale printre scaune, privesc nostalgici pe geam şi uneori mângâie pereţii: sunt cei pe care i-am dat jos din tren, cei ce şi-ar fi dorit să continuăm călătoria împreună dar cu care nu aveam aceeaşi destinaţie.
Al meu vagon există mai presus de orice legi ale fizicii: goneşte pe sine de vise, sare peste hăuri de deznădejde, zboară cu aripi de deziluzii, se scufundă după sentimente ascunse şi merge cu viteza clipelor.

Şi iau autostopişti, să îmi amintească că există alternative.

luni, 10 noiembrie 2014

Sunt si eu un copac

Sunt un copac. Copacii au ceva misterios si impunator, dar totusi inexplicabil, la fel cum si eu am.
Sunt un copac. Pentru ca la fel ca ei, am radacinile bine infipte in pamantul unde am crescut si-n muntii care m-au vegheat.
Sunt un copac. Caci ei isi pierd frunzele toamna, si asemenea lor am si eu toamna sufletului meu, atunci imi pierd lacrimile si linistea.
Sunt un copac. Nu pot sa ma feresc din calea ploilor si nici sa ma opresc din crescut.
Sunt un copac. Trunchiul imi ramane acelasi, dar totusi imi schimb coroana in fiecare primavara.
Sunt un copac. Si trec peste mine anotimpuri, zapezi, dureri, furtuni, dar nimic nu ma doboara.
Sunt una cu natura. Sunt un copac, un spirit tanar. Sunt un puiet.

miercuri, 15 octombrie 2014

Toamna

Pana sa citesc o "compunere despre toamna" publicata de curand pe "suntuncopac.com", uitasem de una dintre cele mai mare provocari ale gimnaziului: compunerile anuale despre toamna.
Imi amintesc ca niciodata nu eram multumita de creatia mea, dar traiam cu impresia ca era tot ce puteam sa scriu despre un anotimp pe care il consideram o ploaie continua si aducator de vesti proaste: toamna se-ncheia vacanta.
Nu ma induiosau nici culorile frunzelor, nici spectacolul ploilor reci si povestile spuse de ochii celor care "nu doar se udau" atunci cand mergeau prin ploaie.
Nu admiram fosnetul frunzelor zdrobite sub talpile mele ce alergau spre o "maturitate" pe care acum evita sa o gaseasca si nu-mi pasa de miile de pasari ce-mi cantau deasupra capului.
Nu stiam si nu intelegem fascinatia creata in jurul mortii naturii, cand moartea parea finalul. In schimb ma fascina renasterea ei.
Poate s-a schimbat toamna, sau poate am inceput sa stau de vorba cu ea, sa ascult frunzele macinate pe trotuar si sa urmaresc spectacolul de culori, sa ma bucur de sunetul vantului si sa admir transformarea naturii.
Nu privesc toamna, simt toamna. E o moarte superba.
Toamna e dovada ca si finalurile sunt frumoase, daca privesti cu sufletul.




marți, 18 februarie 2014

Ha!

Stii durerea aia ?
Cand toate lucrurile bune pe care ti le doresti, li se intampla altora? Cand doar pentru o zi, ti se aliniaza planetele, ca apoi sa constati ca totul a fost ATUNCI, si acum nimic nu mai merge? Agonia pe care o simti fiind atat de aproape, dar cand totusi ti-e interzis ? Cand optiunile nu exista, daca o faci, inevitabil va iesi rau, daca nu o faci, va continua sa fie asa?
Cand iti vezi visele traite de altii ? Cand vezi zilele cum zboara pe langa tine ? Cand stii ca poti si vrei sa faci, dar o prostie negandita te constrange?
Cand fiecare fulg e un gram de sare aruncat pe rana, si fiecare raza de soare un nou cutit ?
Cand nu mai depinde de tine?
Nu stii? Ha, nici eu. Mereu depinde de tine. Moartea va fi mereu o optiune.

Acelasi drum

Cand mergi mereu pe acelasi drum, devine o parte din tine. Priveam azi pe geamul trenului vechi, aceeasi priveliste  de 4 ani incoace : Bucegii, de data asta in nori, Masivul Postavaru, cu mai putina zapada decat ne place, si nelipsitul camp.
Trenul musteste de oameni, fete cunoscute dar totusi straine, si dincolo de geam totul pare pustiu, linistit.
Pe ruta asta am trait cele mai intense sentimente. In drum spre casa, am scris mesaje lacrimogene, declaratii sincere si minciuni de convenienta. De-a-lungul timpului, in cele 50 de minute de drum, m-am contopit cu multe romane, am ras de una singura de poznele lui Mircea, am visat cu ochii deschisi si m-am lasat purtata departe de muzica, mereu alta.


vineri, 10 ianuarie 2014

Verde

- Esti verde. Ai parul verde. Si ochii verzi.
-Da. Imi place verdele.
-De ce? Din atatea culori, de ce verde?
-Uita-te in ochii mei.
-Sunt verzi, ma vrajesc, dar totusi, de ce verdele?
-Acum uita-te in jur, vezi padurea?
-Da, stiu ca e verde, alta nuanta, dar verde.
-Acum vei intelege. Imagineaza-ti lumea fara verde. Viata e verde.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Sărbătoarea kitsch-ului

Poate că sunt insensibilă, necredincioasă sau ignorantă, dar privind în jur, tot ceea ce se întâmplă în perioada asta e una dintre cele mai profesioniste expuneri ale kitsch-ului românesc : odată cu prima zăpadă şi primele beculeţe (care sunt chiar simpatice) apar şi restul paraziţilor de sezon, colindătorii neagreaţi şi neplătiţi de nimeni, de ale căror mâini întinse te străduieşti să scapi, coşarii care te ating vrei nu vrei iar apoi trebuie să "le dai d-o bere", indivizii care de Moş Nicolae te atacă cu nuiele pe care dacă nu le cumperi "eşti bulangiu", şi alte specii rare care hibernează în restul anului.
Vitrinele magazinelor ajung la suprasaturaţie, pline cu promoţii epuizate în primele 10 minute, în special în zilele "însemnate", cum ar fi ziua aia când traficul se blochează, te umpli de nervi şi pierzi episodul cheie din Iubiri Secrete, atunci toate hienele ies la atac, că în următoarele 2 luni bradul va deveni maratonist, şi cine o mai fi capabil să alerge după el să-l vadă?
Şi dacă noua ta poză de profil nu are pe fundal obiectul misterios, alungit şi strălucitor din piaţă centrală, nu eşti, nu ai fost şi nu mai ai nici o şansă de a fi vreodată copilul frumos şi lăudat al facebook-ului, fiindcă atât timp cât nu eşti "pă trend", îţi poţi lua adio de la o viaţă socială. Poate totuşi mai poţi corecta greşeala, cu un check in de sezon, dat din "Ţara lui Moş Crăciun", când stai la un "vinuleţ fierbinte" cu pisi, că după o seziune de poze trebuie reajustată temperatura corpului.
Acestea fiind spuse, cred că acum poţi pleca de lângă brad, ai postat poza pe facebook şi vinul s-a răcit.

marți, 3 decembrie 2013

Unitate, prietenie, asta e cercetasie!

Vrei sa te trezesti buimac, printre necunoscuti frumosi si ciufuliti, nedormiti dar dornici sa inceapa ziua?
Vrei sa nu mai poti numara pe degete oamenii noi si prietenii facuti?
Vrei sa ingheti alergand prin Cetate si sa te plimbi cu troleibusul imaginar?
Vrei ca lupta de la Calugareni sa fie o gluma, in comparatie cu batalia purtata de tine pentru a-ti recupera bocancii?
Vrei sa descoperi cum e sa mananci fasole la 5 dimineata, 5 oameni, cu o singura furculita?
Vrei sa iti placa pate-ul? (alta alternativa n-ai)
Si chiar daca stii deja astea, tot trebuie sa vii la urmatorul UP.
Cum spunea cineva, tura asta am fost "virgina de UP", dar "prima experienta nu se uita niciodata".
Sub deviza "somnul e pentru fraieri" s-a "scurs" pentru mine primul UP, un festival frumos si incarcat de experiente noi, oameni si chitari, momente memorabile si dorinte de infinit.
N-are rost sa povestesc din intamplari, cred ca pentru fiecare festivalul a avut magia lui, momentele unice si oamenii speciali, tot ce pot zice este ca... unitate, prietenie, asta e cercetasie!
AMR 359 zile.

luni, 18 noiembrie 2013

Gata oricand!

Jocul nu are varsta, zambetul nu imbatraneste si veselia nu se conformeaza niciodata cu ora stingerii.
Asa as putea rezuma inca un weekend petrecut cu "trupa" si fratii nostri mai mici, a caror energie s-a dovedit contagioasa. Dupa ce am alergat dupa catei, am redescoperit munca de echipa si orgoliile copilariei, am realizat ca noi suntem copii...si asa vom fi mereu. Mandria inocenta de 12 ani, revolta de pe chipul lor si voiosia  nu ne-au lasat sa ne plictisim, cu atat mai putin sa simtim oboseala. Copii au invatat multe de la noi, iar noi sigur am (re)invatat (cel putin) sa ne bucuram de lucrurile marunte, ce senzatie faina iti da alarma care suna chiar si inaintea cocosului, si faptul ca in tabara mereu e prea  devreme pentru somn. :))

Ps. Copii, nu cresteti mari, e o capcana!

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Carte vie

Am trait toate dezamagirile, am iubit fanatic zile intregi, am scris zeci de romane inchisa-n casa tinandu-i in mana, am dormit in fan si am zburat printre nori, m-am ascuns printre sticle si aburi de betie, am baut cianura si am atins iluminarea.
Simplul fapt ca ma caut printre file inseamna ca deja m-am gasit, nu?

Arde-mi biblioteca, si vor disparea si pasarile Phoenix.